ÎNGERI PĂZITORI. Pompierii sătmăreni au salvat mii de persoane în acest an
Specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Someș” (ISU) Satu Mare au asistat un număr de circa 3.800 de persoane în primele șapte luni ale acestui an, se arată în bilanțul instituției.
De asemenea, pompierii au avut 5.352 de intervenții, cu 28,55% mai mult decât în perioada similară a anului 2016. Respectiv, 149 au fost incendii, cu o creștere de 29,36%, 55 incendii de vegetație, cu o creștere de 96,5%, 3.707 intervenții SMURD, cu o creștere de 15,51%.
Pompierii sătmăreni au salvat din incendii un număr de 25 de victime, dar din păcate alte patru persoane au murit în incendii. Totodată, echipajele de prim-ajutor ale SMURD au asistat un număr de 3.788 de persoane.
Pompierii sătmăreni au înregistrat un salt calitativ evident, în condițiile în care au ajuns în finalele celor mai importante concursuri naționale și internaționale de profil. În aceste condiții nu ne rămâne decât să le transmitem mulțumiri, putere de muncă și cât mai puține intervenții.