Mașina unui sătmărean a fost călcată astăzi de hoți. Indivizi rămași încă necunoscuți au spart geamul din dreapta-față a mașinii, în căutarea unor obiecte de valoare. Totul s-a întâmplat astăzi, în parcarea Aeroportului Cluj.
În zonă au fost sparte mai multe mașini, printr-o metodă rudimentară. Hoții s-au folosit de o cărămidă, cu ajutorul căreia au spart geamul.
Un clujean a fotografia mașina și a anunțat Poliția. De asemenea, pozele au fost postate pe internet, astfel încât proprietarul să fie anunțat de apropiații acestuia, care vor vedea fotografiile.