E oficial! Reprezentanții celor de Lidl au primit undă verde pentru a construi sensul giratoriu în municipiul Satu Mare, la intersecția dintre Drumul Careiului, coborârea de pe Podul Golescu și strada Prahovei.
După ce reprezentanții unei firme specializate au început luna trecută măsurătorile, în această lună se vor începe lucrările efective de construcție.
Astăzi au fost la fața locului reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei ai constructorului, fiind puse la punct ultimele detalii. De asemenea, a fost predat amplasamentul în vederea construirii sensului giratoriu.
Valoarea de construcție a sensului giratoriu se ridică la aproximativ 300.000 de euro, iar termenul de finalizare al acestuia este 15 septembrie 2017. Conform discuțiilor care au avut loc astăzi, lucrările efective în zonă vor începe în cel mult două săptămâni.
Este important de subliniat că deși se va elimina sistemul de semaforizare în zonă, în cazul în care circulația pietonilor va îngreuna traficul rutier, respectiv viața pietonilor va fi pusă în pericol, cei de la Lidl se obligă să finanțeze un sistem de semaforizare specială pentru pietoni!