Armata privată, prost plătită și cu armă la purtător. Mii de agenți de securitate în Satu Mare
Județul Satu Mare are o armată privată de agenți de securitate. Mai exact, sunt peste patru mii de fericiți purtători de uniformă. Sau salopetă, după caz. În timp ce Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare are doar 680 de angajați. Cu tot cu civili!
Șase agenți de securitate la un polițist
Practic, la fiecare al șaselea agent de securitate îi revine câte un polițist. Diferența dintre cele două locuri de muncă este dată atât de pregătire, cât și de salarizare. Dacă vrei să fii agent de pază nu trebuie să știi prea multă carte, dar nici să stai prea bine cu sănătatea. De exemplu, câțiva agenți de pază au făcut stop cardio-respirator la servici în județul Satu Mare. În schimb, ca să devii polițist mai trebuie să treci, totuși, câteva teste destul de serioase.
Mulți, dar slab pregătiți
Practic, cu cei peste 4.100 de agenți de pază poți să formezi lejer o armată. Slab pregătită, ce-i drept. Există agenți de pază fără nicio noțiune de drept sau vreo umbră de bun simț, cu toate că se spune că agenții de pază obțin o calificare în acest domeniu. Asadar, cine trece de câteva ori pe la școală, obține atestatul profesional ce-l va ajuta să devină agent de pază.
Legislația, un fleac
Nici vorbă de trei luni de cursuri intensive în care ar trebui să învețe legislație, cum să manevreze o armă și să acționeze în diferite situații. Luna trecută a fost prins un agent de pază beat la servici, dar cu armă de foc la purtător.
Dar se pare că este întotdeauna nevoie de o nenorocire pentru a se face ceva în acest domeniu!