Accident rutier cu două victime în municipiul Satu Mare
La data de 10.07.2017, în jurul orei 12:30, un conducător auto, de 60 de ani, din Tăşnad, a condus autoturismul proprietate privată pe strada Anton Pann din municipiul Satu Mare.
La intersecția cu strada Grigore Ureche nu a respectat semnificația indicatorului rutier ,,Cedează Trecerea,, și a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism condus pe drumul prioritar de către un bărbat, de 34 de ani, din Satu Mare.
În urma impactului ambii conducători auto au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, unde le-au fost recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.