ANCHETĂ în cazul POLIȚIȘTILOR acuzați că ar fi BĂTUT un minor
Poliţiştii Secţiei Rurale Valea Vinului au intervenit în cursul zilei de ieri pentru aplanarea unui scandal între rromi, în localitatea Amaţi. Rudele unuia dintre participanții la scandal susțin că polițiștii l-ar fi agresat pe un minor de 15 ani.
Concret, în data de 24.04.2016, ora 12:17, Norbert M., de 34 de ani, din Amaţi, a sesizat prin apel la SNAU 112 faptul că a fost agresat în fața magazinului mixt din localitate.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, Tibor R., de 34 de ani, și D. H., de 15 ani, ambii din Amaţi, l-au lovit pe reclamant cu pumnii la nivelul feței și a capului.
Întrucât conflictul se manifesta şi după sosirea poliţiştilor s-a impus folosirea mijloacelor de intervenţie şi imobilizare pentru menținerea ordinii publice și pentru conducerea celor trei persoane la poliţie pentru continuarea cercetărilor.
Ulterior, la ora 13.08, reprezentantul uneia din părţile implicate a apelat SNAU 112 prin care reclama ca minorul D.H. a fost agresat de către poliţiştii care au acţionat, solicitând totodată si intervenţia ambulanţei, cu care de altfel minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cu privire la această din urmă sesizare, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a dispus efectuarea de verificări, pentru stabilirea modului de respectare a procedurilor de intervenţie de către patrula de siguranţă publică care a intervenit la aplanarea conflictului, urmând a se lua măsuri legale, în funcţie de rezultatul verificărilor.