Motociclist lovit de fulger, în stop cardiac: Victima, un tânăr de 26 de ani

Un incident rar și șocant s-a petrecut luni seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Pianu de Sus, județul Alba. Un motociclist în vârstă de 26 de ani a fost lovit de un fulger în timp ce se deplasa pe DJ 704 A, informează ziarulunirea.ro
Tânărul, originar din Pianu de Jos, a fost găsit inconștient, în stop cardio-respirator. La fața locului au intervenit de urgență echipaje SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș și SMURD TIM din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba, care au început imediat manevrele de resuscitare.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Alba, motociclistul se afla pe motocicletă în momentul în care a fost lovit de trăsnet, cel mai probabil în timpul unei furtuni care se manifesta în zonă.
Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Alba, starea sa rămânând în continuare gravă.
Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de deplasarea în aer liber, mai ales cu vehicule deschise, în timpul furtunilor.
