A lăsat Suedia și a investit toți banii în Satu Mare! Superafacerea unui sătmărean: automat cu ouă de casă

Ouăle de țară făcute de găini crescute în aer liber sunt la mare căutare printre cumpărătorii din mediul urban. Tocmai de aceea sunt mai greu de găsit, iar în piață, la țărani, oferta este limitată. Cu toate acestea, un tânăr fermier și antreprenor a găsit soluția ideală – automatul pentru vânzarea ouălor.
Samuel Bărbos este un tânăr de 34 de ani, din comuna Agriș, județul Satu Mare, care a muncit ani buni în străinătate. Întors acum patru ani în România, a pus pe picioare propria fermă de culturi vegetale, dar și de găini ouătoare crescute în arer liber. Pe cele aproximativ 80 de hectare cultivă grâu, porumb și floarea-soarelui, iar de găini se ocupă soția sa.
Ideea unui automat de ouă este relativ recentă. Aparatele aduse din Germania nu au fost ieftine, însă cu banii strânși peste hotare a reușit să le achiziționeze.
Unul dintre acestea a fost deja amplasat în Piața Mare din Satu Mare, iar doritorii pot cumpăra ouă proaspete de Botiz la 1 leu bucata, la cofraje de 10 sau 30 de ouă, după cum a spus antreprenorul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Aparatele pentru ouă aduse din Germania nu sunt ieftine, însă fac toți banii, dacă ne gândim că crescătorul de găini ouătoare este nevoit să suplimenteze marfa cu cea a unor parteneri din zona Botiz. Cetățenii vor avea, însă, parte de alte două astfel de aparate, în două locații cu vad.
