FOTO/VIDEO. Pieton la câțiva cm de tragedie în Satu Mare. Cinci mașini distruse de un șofer beat

Eveniment rutier cu pagube materiale și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat duminică, 13 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, atunci când polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare.
Un pieton, care se afla pe stradă, a fost la câțiva centimetri de a fi spulberat de una dintre mașinile proiectate pe trotuar! Bărbatul a avut un noroc teribil.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Vetiș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu 5 autoturisme, care se aflau staționate regulamentar pe marginea părții carosabile.
@presa_sm Accident in Satu Mare. Un pieton a scăpat la limită #stirisatumare #stiri #satumare #presasm #presa-sm ♬ sunet original – presa_sm
Ulterior, tânărul a intrat într-un panou publicitar, răsturnându-se cu autoturismul în dreptul unui imobil. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești.
Conducătorul auto fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


FOTO: obiectiv-sm.ro
