FOTO/VIDEO. Incendiu la o mașină într-o benzinărie din municipiul Satu Mare. De la ce a pornit focul

Pompierii sătmăreni au intervenit la un incendiu izbucnit la un automobil, într-o stație de alimentare cu carburanți. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă au fost dispuse la benzinăria de pe strada Botizului. Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul autoturismului, un cetățean italian, a observat flăcări sub mașină chiar când venise să își alimenteze cu gaz automobilul.
Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină la un incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o stație de carburanți de pe Drumul Botizului, în municipiul Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul în vârstă de circa 70 de ani al mașinii, un cetățean italian din Brescia, venise la benzinărie pentru a alimenta autoturismul cu gaz. La un moment dat, bărbatul a observat flăcări sub autoturism.
Personalul, dar și alți cetățeni ar fi intervenit cu ajutorul extinctoarelor pentru a lichida incendiul.
„Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric al unui cablu electric defect”, au precizat cei de la ISU Satu Mare.
În urma incendiului au fost afectate compartimentul motor, capota și aripa dreaptă a autoturismului.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, autoturismul se afla lângă pompa cu gaz a stației de alimentare cu carburanți.
Din fericire nu au existat persoane rănite.
