Sătmarul minunilor! Un bunic beat s-a oprit cu mașina în alt autoturism. Alt bunic taximetrist, prins băut

Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni. Concret, la data de 15 martie a.c, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producera unui eveniment rutier cu pagube materiale pe Bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 69 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, intrând în coliziune cu un autoturism staționat regulamentar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului nu au existat victime omenești, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În aceeași zi, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 65 de ani, din Oraș Ardud care desfășura activități în regim taxi.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată, la data de 14 martie a.c, în jurul orelor 19.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Săcășeni, au depistat în traficul rutier un autoturism, condus de către un tânăr de 25 de ani, din județul Bihor.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează ca fiind radiat din circulație din data de 22.01.2025. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
