ARDUD. Un puștan (15) a evadat! A dat câteva spargeri să aibă bani pentru a ajunge la iubită

Un adolescent în vârstă de 15 ani din Ardud a fost condamnat săptămâna aceasta de către magistrații Judecătoriei Satu Mare la o măsură educativă de internare într-un centru educativ pentru o perioadă de un an și șase luni, după ce a fost găsit vinovat de tentativă de furt calificat și evadare. Decizia a fost luată de instanță în urma probelor care au confirmat săvârșirea faptelor.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 16 septembrie 2024, în jurul orei 00:50. Deși se afla sub măsura arestului la domiciliu, minorul a decis să părăsească locuința fără permisiune. Potrivit anchetatorilor, acesta a intrat fără drept în curtea unei persoane din Ardud și s-a îndreptat spre autoturismele parcate acolo.
Profitând de faptul că două dintre acestea, un Volkswagen și un Citroen, erau închise, dar neasigurate, minorul a pătruns în interior și a început să caute bani sau alte obiecte de valoare. Deși a răvășit bordul și interiorul vehiculelor, acesta nu a reușit să sustragă nimic.
Dimineața, proprietarul autoturismelor a descoperit că portiera mașinii Citroen era lăsată deschisă, iar documentele și obiectele din interior erau răvășite. Bănuind că a fost victima unei tentative de furt, acesta a verificat înregistrările camerelor de supraveghere montate pe proprietate.
Imaginile au confirmat prezența minorului în curte și în interiorul autoturismelor. Mai mult decât atât, victima l-a recunoscut pe tânăr, menționând că acesta mai comisese fapte similare în trecut, iar familia sa era cunoscută în zonă.
În urma investigațiilor, s-a stabilit că adolescentul intenționa să fure bani pentru a se deplasa în altă localitate, unde dorea să viziteze o tânără cu care discutase anterior. Fiind conștient că mama sa nu i-ar fi permis să plece și că nu avea bani pentru drum, acesta a decis să încerce să găsească bani în autoturismele victimelor.
După tentativa nereușită, minorul s-a întors acasă pe același traseu, folosind drumuri mai puțin circulate pentru a evita să fie văzut.
În baza probelor administrate, judecătorii au dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o durată de un an și șase luni. Această decizie vine în contextul în care instanța a considerat că minorul necesită supraveghere și îndrumare pentru a preveni recidiva.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
