Puștan (14) cu retard mental la volanul mașinii, cu Poliția pe urmele sale prin județul Satu Mare

Un adolescent în vârstă de 14 ani dintr-o localitate din județul Satu Mare a fost surprins de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Mai exact, polițiștii aflați în patrulare au observat un autoturism Volkswagen de culoare albastră circulând pe un drum județean din zona Supur.
Deși agenții de poliție au pornit semnalele acustice și luminoase pentru a opri vehiculul, tânărul aflat la volan a ignorat indicațiile și a continuat deplasarea până la locuința sa, conform informațiilor PresaSM.
Ajunși la adresa respectivă, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, care a declarat că nu poate prezenta documentele necesare, recunoscând că are doar 14 ani și că nu deține permis de conducere. Verificările efectuate în bazele de date au confirmat că minorul nu figura ca posesor al unui astfel de document.
În cadrul anchetei, tânărul a explicat că a luat autoturismul tatălui său pentru a merge la un bar din localitate, unde a consumat o băutură răcoritoare, iar la întoarcere a fost surprins de poliție. Acesta a precizat că a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor deoarece s-a speriat.
Ulterior, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care a concluzionat că minorul suferă de retard mental mediu cu tulburări de comportament, având discernământul diminuat în raport cu fapta comisă.
În urma procesului, adolescentul a fost sancționat cu măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de trei luni, conform prevederilor Codului Penal. Acesta și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă incidentul, angajându-se să nu mai repete o astfel de abatere în viitor.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
