VIDEO. ”Viitorul sună”… Puștanii agresivi de pe strada Ostrovului atacă bătrânii cu pietre

Locuitorii de pe strada Ostrovului, din zona blocurilor sociale, trăiesc tot mai des sub amenințarea unor grupuri de copii agresivi. Cel mai recent incident, surprins într-o înregistrare video, arată cum mai mulți minori aruncă cu pietre într-un bărbat în vârstă, în parcarea blocului de la numărul 4.
Oamenii care locuiesc în zonă spun că astfel de situații nu sunt izolate. Grupuri de copii și adolescenți provoacă scandal, distrug bunuri și intimidează trecătorii, fără a fi trași la răspundere. Mulți evită să intervină de teama consecințelor juridice.
„Dacă ieși să le atragi atenția, riști să fii tu cel cu dosar penal. Nimeni nu face nimic, iar noi trebuie să suportăm”, a declarat un locatar din zonă.
În timp ce locuitorii cer măsuri urgente, întrebarea rămâne: unde sunt părinții acestor copii? Mulți dintre aceștia nu par să fie preocupați de comportamentul agresiv al celor mici, iar lipsa de supraveghere duce la astfel de incidente periculoase.
În același timp, oamenii se întreabă de ce autoritățile nu intervin, care ar trebui să monitorizeze situația și să ia măsuri pentru a preveni escaladarea acestor comportamente violente. Locuitorii din zonă solicită intervenția urgentă a autorităților pentru a readuce siguranța în comunitate. Până atunci, mulți dintre ei se tem că astfel de incidente vor continua, iar victimele ar putea fi tot mai numeroase.
