Rabla 2025. Ce modificări sunt anunțate și ce mașini nu vor mai putea primi finanțare

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că programul Rabla 2025 va funcționa în baza unei aplicații online, într-o singură sesiune și nu vor mai fi finanțate mașini cu motoare diesel.
De asemenea, Fechet a precizat într-o intervenție pentru Antena 3 că vor fi eliminate sesiunile de primăvară și toamnă, iar înscrierile nu se vor mai face printr-un dealer.
„Românii vor putea, pur şi simplu, să intre în aplicaţia informatică şi să îşi genereze singuri voucherul, indiferent dacă discutăm despre motoare convenţionale, despre maşini plug-in hybrid sau despre maşini electrice”, a explicat ministrul.
Pe lângă asta, ministrul a anunțat că vor fi eliminate mașinile cu motor termic.
„Va trebui să finanţăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut în mod constant în ultimii ani. Din acest motiv propunerea mea va fi în sensul eliminării acestei categorii de mașini cu motor termic. De altfel, nici nu mai există multe astfel de modele”, a adăugat ministrul Mediului.
Cu privire la întârzierea lansării oficiale a noului program, Fechet a exlicat că săptămâna aceasta va avansa ghidul privind finanţarea programului Rabla.
„Urmând, spun eu, ca odată cu aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), să demarăm efectiv programul. Asta înseamnă că nu vom ajunge neapărat în luna mai. Cred că programul poate începe mai devreme”, a adăugat Fechet.
Potrivit jurnaliștilor de la Profit.ro, surse din rândul producătorilor au declarat că pe lista schimbărilor se află eliminarea mașinilor cu motoare diesel, unificarea celor două programe, Clasic și Plus, într-un singur program, modificarea condițiilor și limitelor de emisii pentru care se vor acorda tichete, dar și o majorare a valorii tichetelor pentru vehiculele hibride și electrice.
