Apel la 112, în Satu Mare: ”O fetiță a căzut într-un cuțit”. Ce au găsit paramedicii SMURD

Surse medicale au precizat pentru PresaSM că paramedicii au fost sesizați astăzi, în juriul orei 16.00, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 despre faptul că în satul Petin, comuna Păulești, o fetiță, în vârstă de trei anișori, s-ar fi autoaccidentat, prin cădere într-un obiect ascuțit/tăietor, posibil cuțit.
Paramedicii ajunși la locul solicitării au găsit victima cu răni aparent minore, ambele în zona capului. Mama micuței, care se afla în zonă, le-a indicat celor de la SMURD că minora ar fi căzut pe o muchie de fier ruginit, cu margine ascuțită. Astfel încât nu s-a conturat suspiciunea că ar fi căzut într-un cuțit.
Echiupoajul de prim-ajutor a transportat pacienta la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare. Medicii au stabilit că micuței paciente nu i-a afost atinsă nicio zonă vitală, precum traheea sau venele de sânge.
Medicii de la Urgență i-a administrat micuței paciente un vaccin antitetanos pentru a preîntâmpina orice posibilă complicație ulterioară.
Conform informațiilor PresaSM, un medic legist va fi cel care va evalua rănile micuței și se va pronunța asupra modalității în care s-ar fi putut produce aceste răni. De altfel, în cadrul procedurilor judiciare, medicul legist este cel care poate să constate cauzele care au dus la producerea unor răni.
O anchetă în acest caz ar urma să fie efectuată și de către cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare. Sau cel puțin ar trebui…
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
