Mircea Govor, despre Mărțișor: „Avem datoria de a proteja și promova valorile noastre naționale”

Într-o intervenție în plenul Parlamentului, deputatul sătmărean Mircea Govor a vorbit despre responsabilitatea politicienilor de a proteja și promova valorile naționale. Govor a făcut referire în mod special la Mărțișor, „un simbol al identității românești”.
Mircea Govor, deputatul PSD de Satu Mare, în plenul Parlamentului, a avut o intervenție în care a vorbit despre responsabilitatea pe care politicienii o au în a proteja, dar și a promova valorile tradiționale. Referire specială a făcut șeful social democraților sătmăreni la Mărțișor, care în 2017 a fost inclus în Patrimoniul Cultural UNESCO. De la tribuna parlamentului, Govor a militat pentru educarea tinerelor generații și sprijinirea meșteșugarilor care duc mai departe tradițiile românești.
Redăm în integralitate intervenția deputatului Mircea Govor în Parlament:
„Cu fiecare fir alb și roșu împletit, ducem mai departe o tradiție care definește esența poporului român, un element de patrimoniu cultural care a dăinuit peste veacuri și care ne unește, indiferent unde ne aflăm. Într-o eră a globalizării, avem datoria de a ne proteja și promova tradițiile. În 2017, Mărțișorul a fost recunoscut de UNESCO ca parte a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, un moment de mândrie pentru întreaga națiune. Această recunoaștere subliniază importanța sa nu doar pentru România, ci și pentru cultura universală.
Mărțișorul nu se limitează la granițele României. Este un simbol al coeziunii românilor de pretutindeni, fiind sărbătorit în comunitățile românești din întreaga lume.
Ca parlamentar, consider că avem datoria de a proteja și promova valorile noastre naționale. Educația tinerelor generații despre semnificația Mărțișorului este esențială pentru păstrarea acestui simbol cultural, iar sprijinirea meșteșugarilor care îl creează autentic este necesară pentru a preveni comercializarea excesivă care îi poate dilua semnificația.
Mai mult decât un simbol al primăverii, Mărțișorul este un semn de prețuire, respect și recunoaștere a frumuseții și forței creatoare a femeilor. Într-o lume tot mai agitată, avem nevoie de gesturi care să ne apropie, care să ne amintească de importanța solidarității și a respectului reciproc.
Să întâmpinăm primăvara cu inimile deschise și cu mărțișoare oferite din suflet!
Mândru că sunt român, mândru că duc mai departe tradițiile noastre!”, a spus în încheiere deputatul sătmărean.
