FOTO. Cum aducea droguri în Satu Mare un taximetrist din Franța

Magistrații Tribunalului Satu Mare l-au condamnat săptămâna aceasta pe un cetățean francez, de profesie taximetrist, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de introducerea in tară precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, respectiv trafic de droguri de risc.
Prin Rechizitoriul procurorilor DIICOT se arată în data de 03.09.2024, în jurul orelor 18:00, utilizând autoturismul marca CITROEN, având aplicate plăcutele cu numărul de înmatriculare specific Franței, a introdus în România, prin Punctul de Trecere al Frontierei Petea, cantitatea de 389,3 grame rezină de cannabis, un drog de risc, drogurile fiind transportate și deținute de către inculpat în vederea punerii pe piața de consum.
Mai exact, în data de 3 septembrie 2024, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean francez, în vârstă de 37 de ani. Bărbatul conducea un autoturism înmatriculat în Franța cu ajutorul căruia transporta o motocicletă. Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că motocicleta, în valoare de 10.600 euro, figurează ca fiind căutată de autoritățile franceze.
Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni în privința bărbatului și au efectuat o verificare amănunțită a autoturismului pe care îl conducea, descoperind astfel, ascunse în portbagajul mașinii, în spațiul destinat trusei de prim ajutor, mai multe pachete cu peste 300 grame rezină de canabis și alte cantități de substanță solidă de culoare verde ce urmează a fi supusă analizelor de laborator.

Ulterior, în aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea cetățeanului străin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în tară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept și trafic de droguri de risc.



