Un sătmărean beat a făcut prăpăd în trafic. O mașină în gardul unei case, alta în șanț
Conform informațiilor PresaSM, astăzi, 2 februarie a.c, în jurul orei 02.00 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale în localitatea Ambud.
Vorbim despre o coliziune frontală între un Volkswagen, care a intrat în poarta unei case și un Audi, care s-a oprit într-un șanț.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cărășeu, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Ambud, ar fi acroșat un alt autoturism ce se afla parcat pe marginea părții carosabile, ulterior autoturismul fiind proiectat într-un podeț și poarta de acces a unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În urma impactului, nu au existat victime omenești, rezultând doar pagube.materiale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
‐––-
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ