FOTO. Supermarket de milioane de euro pe B-dul Lucian Blaga, în municipiul Satu Mare. Încep lucrările!
Un nou supermarket Kaufland va fi ridicat pe terenul fostei fabrici UNIO, situată pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Proiectul reprezintă o investiție de aproximativ 15 milioane de lei (circa 3 milioane de euro). Lucrările vor începe în martie 2025 și se vor fi finalizat până în ianuarie 2026, urmând ca deschiderea oficială să aibă loc în februarie 2026.
Terenul pe care va fi construit magazinul are o suprafață de 19.660 metri pătrați, iar clădirea principală va ocupa 5.373 metri pătrați, cu o înălțime maximă de 11 metri. Planul include amenajarea a 243 de locuri de parcare, dintre care 10 vor fi dedicate persoanelor cu dizabilități, 10 familiilor, iar 3 pentru încărcarea autovehiculelor electrice. De asemenea, 23,34% din teren va fi rezervat spațiilor verzi, iar 6,53% va fi dedicat trotuarelor și circulațiilor pietonale.
Clădirea va fi construită pe o structură din stâlpi și grinzi prefabricate, iar pentru amenajarea spațiului exterior sunt prevăzute zone de vegetație joasă și înaltă. Pe laturile estică și vestică, acolo unde terenul permite, vor fi plantate perdele de protecție din arbori, iar de-a lungul drumurilor de incintă se vor realiza plantații de aliniament.
Accesul la noul supermarket va fi realizat atât de pe drumul public Lucian Blaga, cât și din sensul giratoriu de pe strada Cerbului, prin parcarea magazinului vecin propus printr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ).
Lucrările de execuție sunt programate să înceapă în martie 2025 și să se încheie în ianuarie 2026. Suprafața actuală, care cuprinde construcții ce urmează să fie demolate, va fi preluată liberă de sarcini înainte de demararea proiectului.
alt loc de cheltuit bani, nu de produs…
View CommentKaufland langa Kaufland. Chiar era nevoie. Clar va imbunatati viata la nivel local. Sa sarbatorim! Tot asa inainte. Poate-poate se mai face pe viitor inca un Kaufland langa.
View Comment