Șosele blocate. Copaci căzuți pe drum la Carei, Tiream, Doba, Decebal și Iojib
Mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare intervin în mai multe zone ale județului, acolo unde au căzut copaci, în special pe drumurile naționale și județene.
În municipiul Carei a cedat un copac într-un cartier de locuințe. De asemenea, pe drumul dintre Carei și Tiream a fost anunțată prăbușirea unui alt copac.
Pe Drumul Național 19 există mai multe situații de acest gen, respectiv în Doba și Decebal, acolo unde s-au rupt doi copaci. Totodată, un caz similar a fost anunțat în localitatea Iojib, dar și pe drumul care leagă localitățile Băbășești și Apa.
Ce spun POMPIERII: „În cursul zilei de astăzi, timp de aproximativ o oră, începând cu ora 11:32, pe raza judeţului nostru, în localităţile: Carei (două situaţii), Doba, Decebal (două situaţii), Iojib şi Băbăşeşti echipajele de pompieri au acționat pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe cablurile stâlpilor de telecomunicaţii și pe carosabil. Din fericire, nu au existat victime sau pagube materiale însemnate. Deplasarea autospecialelor la solicitări s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, iar pe parcursul evenimentelor s-a menținut un contact permanent cu autoritățile locale pentru a fi cunoscută situația din teren”.
Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod GALBEN de vreme rea pentru județul Satu Mare, valabil pentru intervalul 23-06-2017, ora 9:40, până la23-06-2017, ora 11:40
În zona județului Satu Mare se vor semnala intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice.
Fenomene asociate: ploi cu caracter de aversă care vor depăşi local 15 … 20 l/mp, grindină de dimensiuni mici. Observatii sistemul se deplasează de la vest la est.