VIDEO. Unui pacient i s-a refuzat vaccinul antirabic din cauze birocratice în Satu Mare. Poți să turbi dacă nu ai cardul
Un clujean a avut parte de o experiență neobișnuită și frustrantă după ce a fost mușcat de un câine al străzii în a doua zi de Crăciun. Incidentul l-a trimis pe bărbat într-o adevărată călătorie între spitale din țară, în încercarea de a finaliza schema de vaccinare antirabică. Doar că – susține bărbatul – la Spitalul de Boli Infecțioase din Satu Mare s-a lovit de refuzul cadrelor medicale de a-i oferi vaccinul antirabic.
După mușcătura de câine, pacientul a primit primele două doze de vaccin antirabic la Spitalul de Boli Infecțioase din Târgoviște. Procesul a fost relativ simplu, iar personalul medical l-a asistat fără incidente. Însă, următoarea doză l-a prins pe bărbat departe de casă, la Satu Mare, unde a descoperit că sistemul medical românesc poate deveni o provocare birocratică.
La Spitalul de Boli Infecțioase din Satu Mare, întâlnirea cu un angajat de pază, descris drept un „ninja în albastru”, a fost doar începutul. Pacientul a fost întâmpinat cu suspiciune și întrebări neașteptate înainte de a fi direcționat spre cabinet. Acolo, asistenta i-a cerut cardul de sănătate, document pe care pacientul nu îl avea la el, având în vedere că la Târgoviște nu i se solicitase acest act.
Refuzul de a-i administra vaccinul, în ciuda faptului că era asigurat și dispus să plătească, a venit atât de la o asistemtă, cât și de la un medic. Pacientul a relatat că medicul i-a vorbit pe un ton ridicat, iar în final i-a recomandat să își continue schema de vaccinare într-un alt oraș, Zalău, fără o explicație clară pentru această sugestie.
În încercarea de a documenta refuzul, pacientul a scos telefonul pentru a filma interacțiunea. Doctorul, confruntată cu camera, a părut să renunțe la refuzul categoric inițial, dar situația rămâne incertă.
Incidentul ridică mai multe semne de întrebare legate de drepturile pacienților și accesul la servicii medicale în situații de urgență. Este normal ca un pacient asigurat să fie refuzat pe motivul lipsei cardului de sănătate? Poate un medic să refuze administrarea unui tratament vital într-un spital de stat dintr-un motiv PUR BIROCRATIC, precum lipsa cardului de sănătate asupra pacientului?
În timp ce pacientul se confruntă cu dilema continuării tratamentului, povestea sa aduce în prim-plan provocările sistemului medical românesc și necesitatea unei comunicări mai clare între cadrele medicale și pacienți.
@presa_sm Unui pacient i s-a refuzat vaccinul antirabic fiindcă nu avea cardul de sănătate la el #presasatumare #stirisatumare #presa-sm #satumare #presasm #stiri ♬ sunet original – presa_sm
Redăm mai jos, integral, mărturia pacientului: ”A 2-a zi dupa Craciun m-a muscat un caine al strazii din Targoviste. Da ce “noroc”! Am plecat imediat dupa la spital pentru vaccin antirabic. Acolo am avut placuta surpriza sa aflu ca nu este de fapt un singur vaccin ci un sir de 5 vaccinuri intr-o perioada de 14 zile.
“Ce noroc” ma gandeam in timp ce mi se administra prima doza. Acolo la spitalul de infectioase din targoviste unde, dupa ce am ajuns, domnul de la poarta m-a indrumat respectuos catre intrarea potrivita unde, odata intrat mi s-a cerut buletinul si apoi am asteptat frumos pana mi-a venit randul sperand sa il calce vre-o masina pe inculpat.
Tot acolo am facut si ce-a de-a doua doza de vaccin 3 zile mai tarziu. La fel de usor, insa de data asta am fost mai iertator si nu am mai sperat sa il calce pe caine masina, ma gandeam ca macar sa aiba purici si sa se sperie de petardele si artificiile de revelion.
Anul nou m-a gasit la Satu Mare, si, ca un om care isi iubeste viata si nu vrea sa moara de rabie, am plecat in seara asta la spitalul de boli infectioase din Satu Mare, cu trimiterea de la medicul de la Targoviste si cu schema de vaccinuri la purtator.
Am intrat in curtea spitalului si dupa mai putin de 2 pasi apare din dreapta mea un ninja in albastru cu o masca pe fata despre care mi-am dat seama mai apoi ca era “gate keeper” si m-a intrebat intr-un mod foarte elegant “Tu ce cauti aici?” De parca as fi venit sa ii fur radioul din ghereta si nu mai avea la ce sa asculte “ Radio Șanțul”. I-am spus foarte respectuos ca am venit sa fac un vaccin antirabic pentru ca am fost muscat de un caine.
Cu o privire foarte empatica, si cu o voce mai calda decat bordura din parcare, m-a intrebat “Cine te-a trimis aici?”. Trebuie sa recunosc ca m-a tulburat raspunsul lui, asa ca i-am raspuns de data asta putin mai sarcastic: “Popa!” Si-a dat seama repede ninja de pe Corvinilor ca nu m-a impresionat si a anuntat repede din ghereta lui ca “a venit unu pentru antirabic”.
Mi-a oferit ninja o masca precum a lui si am pornit impreuna spre cabinet de parca am fi mers sa il cucerim. In cabinet ne astepta o domnisoara, asistenta, cu masca si ea (asa mi-am dat seama ca e de partea noastra) care mi-a cerut cardul de sanatate. I-am raspuns respectuos ca nu am cardul la mine datorita faptului ca vin de departe si locuiesc la Cluj. In calatoria mea nu am avut oportunitatea de a opri la Cluj sa il iau, plus ca la spitalul din Targoviste unde mi s-au facut primele 2 doze, nu mi-au cerut cardul si nici nu mi-au spus ca as fi nevoit sa il am la mine pentru vaccinurile viitoare.
“Nu putem sa facem vaccinul” mi-a spus “pentru ca nu aveti cardul de sanatate”. I-am spus ca este imperativ sa imi faca vaccinul pentru ca nu vreau sa risc sa am parte de o moarte in chinuri. Fapt care a determinat-o sa o sune pe doamna doctor sa intervina, timp in care a verificat in sistemul dansei sa vada daca sunt asigurat si am intr-adevar asigurare de sanatate.
Pana sa vina doamna doctor, s-a adeverit ca aveam si ca ma aveau in sistem. Dar cand a intrat doamna doctor (…) am inteles de ce pornisem atat de hotarati eu impreuna cu ninja. Am inteles clar ca ninja nu era la prima lupta cu aceasta fortareata, de asta m-a si parasit imediat dupa ce am intrat in cabinet.Nu doar ca era fortareata, dar doamna doctor avea si un sistem de sunet foarte performant care m-a determinat dupa primele secunde ale conversatiei sa flutur un steag alb si sa o rog sa nu tipe la mine pentru ca nu am venit pentru probleme ale auzului.
M-a informat “respectuos” ca nu imi va face vaccinul pentru ca nu am cardul de sanatate la mine, si ca nici contra cost nu mi-l face, desi am informat-o ca nu l-am avut la celelalte doze si ca nu mi s-a comunicat sa trebuie sa il prezint. “Sa il faci la Zalau” mi-a zis. Nu inteleg de ce a recomandat in mod specific Zalaul. Poate are aliati acolo care detin acelasi sistem de sunet performant. Am prieteni DJ care nu detin sisteme de sunet atat de bune.
E un understatement sa spun ca am fost dezamagit, m-am simtit ca si Polonia in 1 Septembrie 1939.
Am scos telefonul spunandu-i doamnei doctor ca vreau sa inregistrez faptul ca refuza sa imi dea vaccinul cu toate ca are dovada faptului ca sunt asigurat. Chiar mai mult, m-am oferit sa il platesc.
Am reusit sa filmez mai jos retragerea fortaretei care, aparent are trac daca pornesti camera de filmat. Nu stiu ce sa fac, eu trebuie sa plec din tara peste cateva ore si habar nu am la cine sa apelez. Este corect ce a facut doamna doctor dintr-un spital de urgenta de stat?”