Cu ce documente se mai prezintă românii la intrare în Vama Petea. Premiați cu dosare penale
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în țară două certificate ITP falsificate, pe care doi cetățeni români le-au prezentat la controlul de frontieră.
În cursul zilei de luni, 16 decembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean român în vârstă de 37 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în țara noastră.
La efectuarea controlului de frontieră, șoferului i-au fost solicitate și actele mașinii, iar în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că autocolantul care atestă inspecția tehnică periodică nu întrunește elementele de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.
Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat o suceveancă în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. La fel ca și în cazul precedent, în urma efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că dovada efectuării ITP nu întrunește elementele unui document autentic, aceasta fiind falsă.
În aceste două cazuri, s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.