Sătmărenii semnalează unele probleme la Podul Decebal, reabilitat recent. Unii sătmăreni au trimis către redacția PresaSM.ro fotografii în care se arată faptul că unele lucrări nu ar fi fost tocmai terminate. Mai exact, parapeții de protecție nu au fost îmbinați în anumite zone.
De asemenea, o placă de metal, care asigură traversarea pietonilor peste un canal tehnic, a început să cedeze. Mai exact, deja s-a încovoiat, existând pericolul producerii unor accidentări, în special în cazul pietonilor neatenți.
În orice caz, situația prezentată ridică unele semne de întrebare, mai ales în condițiile în care aceste lucrări au fost finalizate doar de câteva luni.
De altfel, în această perioadă, oficialii Primăriei Satu Mare sunt în tratative cu firma executantă, firma proiectantă și dirigintele de șantier în vederea stabilirii vinovatului în cazul apariției unor fisuri în stratul rutier.