FOTO/VIDEO. Bebeluș de opt luni din Satu Mare, decedat într-un spital din Cluj. Mama povestește calvarul prin care a trecut și arată cu degetul spre cadrele medicale
Victor-Ștefan, un bebeluș doar opt luni din Satu Mare a murit într-un spital din Cluj-Napoca. Micuțul a suferit un stop cardio-respirator acut după ce a făcut un șoc septic. Mama micuțului spune că acesta a fost infectat cu un stafilococ în timpul în care a stat în spital. E al doilea caz în care un copil de doar câteva luni moare în urma unui șoc septic, pe fondul infecției cu un streptococ în Spitalul de Pediatrie Cluj, spune avocatul familiei, Ovidiu Mureșan, care îi reprezintă și pe părinții micuțului Kristof, un bebeluș din Tășnad, care a murit în condiții similare după o infectare cu stafilococ auriu.
Victor-Ștefan s-a născut în luna aprilie, în noiembrie, părinții l-au condus pe ultimul drum. Cu lacrimi în ochi, Natalia, mama micuțului, o tânără sătmăreancă în vârstă de 26 de ani, povestește calvarul prin care a trecut cu bebelușul bolnav, până pe 10 noiembrie când, la Spitalul Clinic de Urgență din Cluj, micuțul s-a stins pe secția ATI.
A ajuns cu Victor la Spitalul Județean din Satu Mare pe 23 septembrie pentru că micuțul avea diaree. S-au făcut teste, dar rezultatele au venit înapoi negative, iar medicii sătmăreni nu au reușit să își dea seama de ce boală anume suferea micuțul așa că Victor a ajuns internat mai întâi la Spitalul Pediatrie I din Cluj, pentru a fi tratată deshidratarea de care suferea. Au continuat aici noi teste și analize, dar și un transfer la Spitalul Pediatrie II, pe secția de gastroenterologie.
Mama suspectează că micuțul s-a infectat odată cu schimbarea unui cateter.
„Din cauza că avea tratament intravenons avea tot timpul branulă montată. Nu s-a mai putut pune o branulă periferică și a fost nevoie de montare aunui cateter. A fost transferat la Spitalul de Pediatrie să-i monteze un cateter la artera femurală, iar mai apoi, din cauza că vena s-a inflamat, a fost nevoie de schimbarea ei. A fost montat cateterul, cateterul care a fost scos a fost testat, a ieșit negativ, ca mai apoi, în noaptea următoare, băiatul meu să facă febră. S-a luat monocultură, iar băiatul meu a fost infectat cu stafilococ auriu”, a spus Natalia care a precizat că abia cu două zile înainte de deces a aflat că, de fapt, după primul cateter, bebelușul nu era infectat.
„Toată lumea îmi spunea că se va face bine”, a declarat Natalia pentru PresaSM.
A murit în urma unui stop cardio-respirator acut, pe fondul unei infecții generalizate și cu sindrom diareic cronic. Medicii de pe ATI nu au știut să spună de la ce a pornit infecția, dar părinții spun că micuțul a luat un streptococ în timp ce a fost în spital.
Mama reclamă și faptul că medicii nu i-au spus cât de periculoasă e infecția pe care o are bebelușul ei și că au găsit scuze pentru transferarea micuțului pe secția de ATI, pentru „o mai bună surpaveghere”. Nici pe ATI, spune mama, situația nu a fost clarificată.
„Spitalul este de vină, începând de la infirmiere, asistente, fiecare persoană în parte știa ce se întâmplă acolo. Cât am stat o săptămână internată acolo, fiecare în parte știa ce anume urmează să se întâmple și vedeau că starea băiatului meu se agravează, iar ei continuau să spună că va fi bine. Mi se pare inuman să încerci să ascunzi un aspect de genul acesta, faptul că copilului tău îi cedează încet organele. I-au fost montate tot felul de sonde, pe motiv că trebuie să ajuge, când colo nu îi mai funcționau organele. Și făceau lucrurile astea fără ca să mi se spună că, de fapt, asta se întâmplă,” a spus Natalia despre unltimele zile petrecute în spital cu bebelușul său.
Cei doi au apelat la avocatul Ovidiu Mureșan, care reprezintă și o altă familie, din Tășnad, doi tineri părinți care au fost nevoiți și ei să își îngroape bebelușul tot după o infecție cu streptococ auriu. Și familia din Tășnad, la fel ca și familia Iacob, cred că micuții au luat bacteria din spital. Este și motivul pentru care avocatul solicită acum intervenția de urgență a Ministerului Sănătății pentru clarificarea situației, dar mai ales pentru a preveni eventuale alte tragedii.
„Am făcut o plângere penală pentru cei care sunt responsabili de moartea a încă un bebeluș, de șapte luni, la Pediatrie I. La nici trei săptămâni de la cealaltă infecție am lângă mine o altă familie, cu exact aceeași infecție. Vom face demersuri și la Corpul de Control al Ministerului Sănătății pentru o comisie de anchetă pentru că este evident că ceva nu este în regulă în această unitate spitalicească. Ce m-a șocat foarte mult, că în loc să îi ofere mamei condoleanțe, i s-a spus că este tânără și va putea să facă un alt copil. Atitudinea asta este contrară a tot ce există în jurământul lui Hipocrate, a ceea ce suntem ca oameni”, a spus Ovidiu Mureșan, avocatul familiei.
@presa_sm Victor, un bebeluș de doar câteva luni, a decedat după o infecție primită într-un spital din Cluj#stirisatumare #presasm #satumarestiri #bebelus #spital ♬ sunet original – presa_sm