Anchetă Salvați Copiii: Unu din 10 copii a fost victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
O anchetă a celor de la Salvați Copiii arată că 1 din 10 copii a fost victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar. Incidența este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar față de gimnaziu și de patru ori mai mare comparativ cu adolescenții.
Părinții raportează acte de violență asupra propriilor lor copii cu o rată cu 3% mai ridicată, cu un vârf de 22,4% la ciclul primar. Unitățile de învățământ sunt principalul loc al incidentelor (73,5%, conform copiilor, 87,7% conform părinților), urmate de parcurile și locurile de joacă (13,3%).
Violența online reprezintă, în opinia copiilor, 10% din cazuri, mai mult cu 6 procente față de răspunsurile părinților. În aproximativ 70% din cazuri, agresorul este un alt copil (coleg/prieten), iar în 25% un copil necunoscut.
Cadrele didactice sunt rar menționate de copii (3,8%), dar mai frecvent de părinți (8,1%).
La întrebarea adresată copiilor dacă aceștia au cerut ajutorul sau au povestit unui adult despre ce li s-a întâmplat, o treime au afirmat că nu au povestit niciunui adult despre experiența trăită. Iar atunci când incidentul a fost semnalat unui adult, acesta din urmă a intervenit în sprijinul copilului în aproape 9 din 10 cazuri.
Răspunsurile părinților, la întrebarea dacă copiii au cerut ajutorul sau au povestit unui adult (altul decât părintele însuși) despre actul de violență, au arătat că două treimi dintre copiii lor făcuseră acest lucru (67%).
În ceea ce privește primirea de sprijin din partea adultului sesizat, remarcăm că și părinții raportează o incidență mare a situațiilor favorabile (83%).
Studiile demonstrează că expunerea timpurie la violență poate afecta dezvoltarea creierului, capacitatea de învățare și reglarea emoțională. De asemenea, violența în mediul școlar poate duce la anxietate cronică, depresie, abandon școlar și performanțe academice scăzute, iar expunerea la violență între copii poate normaliza comportamentele agresive și perpetua ciclul violenței în viața adultă.
Lipsa unui sistem de raportare sigur pentru copii conduce, în cazul copiilor lipsiți de reziliență, la traumă cronică și izolare socială, în timp ce intervenția promptă reduce semnificativ efectele negative pe termen lung.