Un cioban din Satu Mare a bătut aproape fatal un bărbat și a asmuțit câinii pe victimă
Violență ”demnă” de o stână în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, pe fondul unor discuţii contradictorii şi a consumului de alcool, un cioban a agresat fizic un alt bărbat, lovindu-l în mod repetat cu o bâtă de lemn în zona coastelor, a capului şi picioarelor, lovituri în urma cărora a suferit leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa acesteia.
Victima le-a spus oamenilor legii că a lucrat cu ciobanul poreclit Cheju, la o stână din județul Satu Mare. Ciobanul agresiv s-ar fi pus să consume alcool în mod exagerat, iar victima susține că i-a atras atenţia să nu consume foarte mult dat fiind faptul că trebuiau să aibă grijă de oi, iar acesta când se îmbată devine agresiv.
Cu toate acestea s-a îmbătat, iar la ora mesei, în timp ce mâncau, oile au ajuns într-o cultură de rapiţă. În acel moment victima a fugit la ele pentru a le întoarce, dar ciobanul agresiv nu a vrut să îl ajute, a rămas lângă vagon şi îl înjura continuu.
Apoi a fost atacată de câinii acestuia, pe care i-a asmuţit asupra sa, iar cât timp se apăra de câini, a fost atacată de către agresor cu o bâtă, lovind-o în cap şi peste picioare, motiv pentru care a căzut la pământ, agresorul continuând să o lovească cu bâta şi cu piciorul în zona coastelor.
Victima a precizat că la un moment dat a reuşit să prindă bâta cu mâna, s-a ridicat, a aruncat bâta în porumb şi a plecat de acolo, ajungând la o staţie peco, unde a solictat unei persoane să sune la ambulanţă.
Contrar celor susţinute de către victimă, ciobanul le-a menţionat polițiștilor că persoana vătămată nu a avut probleme cu câinii săi niciodată, că în timpul agresiunii aceştia nu au intervenit deloc, că nu a asmuţit niciodată câinii asupra acesteia, deoarece dacă îi asmuţea aceştia ar fi atacat-o şi ar fi muşcat-o cu siguranţă.
Cert este faptul că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare l-au trimis în judecată pe individ.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ