Adrian Cozma, PNL, inițiator al legii care oferă servicii medicale gratuite pentru elevii/studenții români din străinătate
Președintele Organizației Județene Satu Mare a PNL și vicepreședinte național al formațiunii politice, deputatul Adrian Cozma, informează că Parlamentul a adoptat o lege al cărei inițiator este și care prevede că elevii, studenții și doctoranzii români, care studiazăîn străinătate, să beneficieze de servicii gratuite de sănătate în România.
Ieri, în Camera Deputaților, a fost adoptată Legea prin care elevii, studenții și doctoranzii români, care studiază în străinătate, vor beneficia de servicii gratuite de sănătate în România.
”Sunt bucuros că am inițiat această lege alături de colegii din PNL, lege care dă dreptul tinerilor înscriși la instituții de învățământ din străinătate să aibă acces gratuit la servicii medicale în România, atunci când vin în vizită sau vacanțe la părinți.
Astfel, de acum, acestora li se va asigura tratament egal la CAS, indiferent unde învață. În acest mod, PNL a reușit să elimine o discriminare vădită, aplicată celor care ne fac mândri, prin rezultatele lor școlare, și în afara granițelor țării. Legile propuse de PNL asigură dreptate, prosperitate, dezvoltare și modernizare în România!”, a precizat deputatul Adrian Cozma, candidat pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din acest an.
Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Satu Mare
Executat de S.C. Advertising Online Satu Mare SRL
Cod mandatar financiar: 11240002