Târgul din Deal – o expoziție de cai superbă în județul Satu Mare
Astăzi, a avut loc prima ediție a expoziției de cai, organizată pe dealul de la Hodișa. Acesta este cel mai mare eveniment ecvestru din Țara Codrului, desfășurat în cea mai pitorească zonă a acestei frumoase regiuni. A fost o reușită și cu siguranță vom continua! Calul este un animal nobil, pe spinarea căruia s-a construit lumea, s-au dat războaie și s-a muncit pământul, astfel că merită să aibă o sărbătoare aparte!
Redăm mai jos declarația președintelui Organizației Județene Satu Mare a PNL, Adrian Cozma: ”Frumusețea cailor și dragostea față de ei ne-au unit azi cu mic cu mare. La expoziție, au participat peste 300 de persoane și au fost înscrise 60 de exemplare, care mai de care mai deosebite. Reușita acestui eveniment a fost rodul unei bune colaborări ale mele cu primarul comunei Socond, domnul Nicolae Cornea Mare, căruia îi mulțumesc pentru implicare și pentru tot ce a reușit să facă în ultimii ani pentru comunitatea pe care o reprezintă.
Azi, după multe discuții pe care le-am avut cu fermierii, mi-a fost confirmat încă o dată faptul că trebuie să lupt pentru țăranul român și pentru deschiderea târgurilor de vite. Ele reprezintă, pe lângă un loc de vânzare a animalelor, și o tradiție a satului românesc, dar și un loc de socializare între diferiții participanți.
Târgurile de animale sau “oboarele de vite”, cum se numeau altădată, au reușit, de-a lungul timpului, să-și păstreze caracterul originar și funcționalitatea. Animalele aduse la târg provin aproape integral din gospodăriile țărănești. Dacă piețele agroalimentare introduc de ceva vreme și produse alimentare procesate în capacități cu profil industrial, în târgurile de animale nu s-a întâmplat același lucru, ele păstrându-se în forma lor inițială.
Aceste târguri reprezintă singura formă de comerț cu activitate la vedere, în cadrul cărora țăranii pot accede pentru valorificarea propriilor animale. Este evident că tendința este în scădere, comparativ cu volumul total al unui astfel de comerț. De aceea, mă întreb: cu ce încurcă aceste târguri?!
Este imperios să le redeschidem și să le îmbunătățim activitatea, să le recunoaștem oficial rolul și importanța în dezvoltarea acțiunilor de piață din satele românești, dar și să alocăm fonduri pentru finanțarea proiectelor de creare sau modernizare a infrastructurii din târguri.
Haideți să nu lăsăm tradițiile să dispară, pentru că fără tradiții, o țară nu mai are identitate! Târgurile sătești au avut atâta vreme puterea de a funcționa, în ciuda tuturor mutațiilor din economie și societate și a oricăror factori de presiune. Ele sunt puternic ancorate în mentalul și spiritul populației în zonele în care funcționează și nu trebuie să permitem ca acest lucru să se schimbe!”
Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Satu Mare
Executat de S.C. Advertising Online Satu Mare SRL
Cod mandatar financiar: 11240002
FOTOGALERIE în link-ul de mai jos: