Liderii PSD Satu Mare s-au rugat astăzi, de Sfinții Mihail și Gavril, în biserici, alături de sătmăreni
Vineri, 8 noiembrie 2024, echipa de conducere a PSD Satu Mare a sărbătorit Hramul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipiul Satu Mare. Această zi deosebită, închinată ocrotitorilor cerești Mihail și Gavriil, a adus împreună oameni cu suflete curate, care păstrează valorile și tradițiile noastre strămoșești. Sărbătoarea a fost marcată de o emoționantă și înălțătoare Sfântă Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Alături de Mircea Govor, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare și candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Adrian Micle, președintele PSD Mun. Satu Mare și candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților și credincioșii din municipiul Satu Mare, la slujbă au luat parte: Cătălin Filip – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Bianca Șorian – președinte TSD Satu Mare, Sorin Stănean – președinte TSD mun. Satu Mare și Cristian Godeny – președinte TSD Vetiș.
Astfel de momente ne reamintesc importanța unității și a solidarității, valori pe care Partidul Social Democrat le susține și le promovează neîncetat. Încurajăm păstrarea și transmiterea moștenirii spirituale românești către generațiile viitoare, pentru o societate puternică, solidară și bine ancorată în valorile noastre tradiționale.
De asemenea, echipa PSD a fost prezentă la Hramul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vama, loc de închinare și de păstrare a credinței noastre ortodoxe. Sărbătoarea Arhanghelilor Mihail și Gavriil este o zi specială, dedicată celor care, din ceruri, ne sunt protectori și călăuze în drumul nostru spiritual.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au luat parte: Mircea Govor – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare și candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Aurelia Fedorca – primarul orașului Negrești-Oaș și candidatul PSD Satu Mare la Senat, Cătălin Filip – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Constantin Fanea – viceprimarul orașului Negrești-Oaș.
Este esențial să ne păstrăm rădăcinile și să transmitem mai departe valorile spirituale care ne definesc ca popor. Biserica rămâne un reper de credință și de stabilitate pentru comunitate, iar evenimente precum hramul de astăzi ne întăresc în credință și ne apropie de valorile care au dăinuit de-a lungul generațiilor.
La mulți ani binecuvântați tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil!
Comandat de Partidul Social Democrat-P.S.D. Organizatia Satu Mare
Executat de S.C. Media Lider Satu Mare S.A
Cod mandatar financiar coordonator: 11240017