Cinci crame magice au fost descoperite la Beltiug
La evenimentul Crame cu Povești, participanții au vizitat cramele Cobușceanu, Jurchis, Hetei, Leiher și Nachbil în cadrul celui mai mare Picnic in the Vineyard al anului.
Asociația pentru Dezvoltare Rurală și Agricolă Partium împreună cu Zazou Social Events and More după succesul evenimentului de anul trecut a organizat un picnic în vie la Beltiug, una dintre cele mai îndrăgite regiuni viticole din județul Satu Mare. Pe lângă vinurile bune, participanții au avut parte de o vreme însorită, în contrast cu luna octombrie destul de mohorâtă de anul acesta, așa că toate condițiile pentru un eveniment reușit au fost îndeplinite.
La fel ca anul trecut, frumoasa șură svabă renovată și împrejurimile sale au fost inima, punctul alfa și omega al evenimentului: de aici au plecat iubitorii de vinuri spre cele cinci crame incluse în program, ghidați de patru experți în lumea vinului – Balázs Attila, Vlad Cobu, Katona Csaba și Vasile Vîlcu.
Înainte de plecare, deputatul Magyar Lóránd, coordonatorul Asociației pentru Dezvoltare Rurală și Agricolă Partium, a salutat participanții, subliniind că produsele locale reprezintă o valoare care trebuie promovată pe scară mai largă. Balázs Attila și Katona Csaba, în calitate de organizatori, au prezentat pe scurt programul, menționând că, după degustările de vinuri, participanții vor putea asista la dansuri populare, muzică ușoară și o petrecere care va dura până la miezul nopții, în șură.
Unul dintre marile avantaje ale Beltiugului este faptul că cramele cu vinuri excelente sunt situate relativ aproape una de cealaltă, deși participanții tot au avut parte de câteva dealuri de urcat, care nu au făcut decât să sporească pofta de vinuri și de brânzeturile și mezelurile servite alături. La crama situată puțin mai departe, vizitatorii au fost transportați cu o căruță decorată, oferindu-le unora prima lor experiență de acest fel.
La cramele participante la evenimentul Picnic in the Vineyard: Crama Cobusceanu, Jurchis, Hetei, Leiher și Nachbil participanții au primit informații interesante nu doar despre băuturile prezentate, ci și despre istoria cramelor și despre harnicii viticultori.
Una dintre noutățile picnicului de la Beltiug a fost programul „Wine & Art”: în pivnițele cramelor, printre butoaiele de vin, au fost expuse și opere ale unor artiști plastici din Satu Mare – lucrări semnate de Belecciu Lola, Busuioc Cristina, Țițoc Florin, Mitroi Tímea și Sasu Valer. „Considerăm esențial să facem aceste evenimente deosebite, de aceea mereu obișnuim să includem arta și ceva nou, mai special în program. La Halmeu Vii, am ridicat evenimentul prin muzică clasică, iar aici, la Beltiug, am adăugat lucrări de artă plastică” – a explicat organizatoarea Matusinka Beáta.
După vizitarea cramelor, în șură, membrii ansamblurilor de dansuri populare locale au încântat publicul cu dansuri șvăbești, iar dansatorii din Orașul Nou au prezentat dansuri maghiare, după care formația The Phoenix SM a creat o atmosferă de petrecere. Aceștia au fost urmați de DJ Leviciusz, care a întreținut publicul până la miezul nopții, când ultimul autobuz organizat a plecat înapoi spre Satu Mare.
Ca o altă noutate, iubitorii de vinuri mai romantici au putut admira apusul de soare și comuna de la înălțime, de la capela Sfântul Orban, situată pe cel mai înalt punct din Beltiug, unul dintre simbolurile zonei. A fost, de asemenea, o ocazie potrivită pentru a face o promisiune: nici anul viitor nu vor rata vizitarea cramelor cu povești în soarele blând de toamnă.