Județul se pregătește pentru Ziua Armatei. La ce oră vor avea loc ceremoniile la Carei și Satu Mare
Județul Satu Mare se pregătește pentru Ziua Armatei. Astăzi, o ședință în acest sens a avut loc la Instituția Prefectului. Potrivit informării de presă, s-a stabilit că cermonia oficială de la Carei va începe după-masa la ora 15, în timp ce la Satu Mare, sătmărenii sunt așteptați înceând cu ora 17 la Statuia Ostașului Român. Autoritățile nu au precizat ce politicieni urmează să participe la evenimente, dar spun că pregătirile sunt realizate pentru „cel mai înalt nivel de reprezentare”. Este de așteptat ca, având în vedere anul electoral, candidații la alegerile parlamentare din Satu Mare, dar și unii candidați la prezidențiale să își facă apariția la Carei.
Prefectul Ioan Tibil, alături de subprefecții Altfatter Tamás și Gheorghe Balazs, de directorul Cancelariei, Radu Iancu și de conducerea Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” din Cluj-Napoca, prin șeful de stat major, colonel Claudiu-Ionuț Rotaru, a convocat astăzi ședința de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române, care și în acest an vor avea loc pe 25 Octombrie, la Carei, la Ansamblul Monumental ”Glorie Ostașului Român”, începând cu ora 15:00 și la Satu Mare, la Statuia Oștașului Român, începând cu ora 17:00.
Au fost prezenți la ședință viceprimarul municipiului Satu Mare, Adelin Ghiarfaș, viceprimarul municipiului Carei, Ludovic Keizer, reprezentanți ai primăriei municipiului Satu Mare, ai Centrului Militar Județean Satu Mare, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Satu Mare și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.
A fost pus la punct programul pregătirilor integrate pentru evenimente, cu sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne dar și modalitățile de sprijin și sarcinile delegate reprezentanților autorităților locale.
„Pregătirile pentru aceste evenimente vor fi realizate pentru cel mai înalt nivel de reprezentare”, au precizat cei de la Instituția Prefectului.
Autoritățile nu au precizat în informarea de presă ce oficiali sunt așteptați la Carei în acest an, dar având în vedere alegerile parlamentare și prezidențiale, este de așteptat că politicienii și partidele politice să se înghesuie la manifestări, așa cum au făcut-o și în alți ani electorali.