Eliberat din Penitenciarul Satu Mare, bărbatul s-a dus în județul vecin și a abuzat o pensionară. S-a ales cu o pedeapsă-record
Bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost eliberat toamna trecută din Penitenciarul Satu Mare. A plecat apoi în județul vecin, acolo unde, în vara acestui an, a intrat în locuința unei femei în vârstă de 58 de ani pe care a violat-o. Potrivit jurnaliștilor de la Bihon, bărbatul a fost acum condamnat la una dintre cele mai aspre pedepse emise vreodată într-un caz de viol de magistrații din Salonta. Recidivistul va sta 15 ani după gratii pentru fapta sa. Iar datele arată că nu este la prima infracțiune de abuz sexual.
În septembrie 2023, bărbatul în vârstă de 52 de ani era eliberat din Penitenciarul Satu Mare, unde și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Nu a trecut nici un an, că bărbatul deja ajungea în fața judecătorilor, de această dată acuzat de viol.
Potrivit jurnaliștilor de la Bihon, agresiunea sexuală s-a petrecut în noaptea de 27/28 iunie, când, arătau polițiștii bihoreni, bărbatul a pătruns în locuinţa din Salonta a victimei „prin escaladare şi efracţie”. Ajuns în casă, individul ”ar fi agresat fizic și ar fi amenințat cu moartea, cu scopul de a întreține relații sexuale, o femeie de 68 de ani, care locuiește în acel imobil, iar apoi ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, prin constrângere”.
Pentru faptele sale, bărbatul a fost condamnat la una dintre cele mai aspre pedepse emise vreodată de magistrații din Salonta într-un caz de viol: 15 ani de închisoare.
Sursa citată precizează că bărbatul nu este la prima infracțiune de viol. Chiar la finalul anului trecut, la nici patru luni de când a ieșit de pe porțile Penitenciarului din Satu Mare, bihoreanul a forțat ușa unei case din localitatea Arpășel, a bătut-o pe proprietară și a violat-o. La plecare și-a amenințat victima că o va ucide dacă va anunța Poliția.
Însă femeia a mers la spital a doua zi dimineața și le-a dezvăluit polițiștilor prin ce a trecut. Agresorul a fost prins câteva zile mai târziu de polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Cefa și a stat după gratii câteva luni.
A reușit să o determine pe femeie să renunțe la acuzații, astfel că în luna martie Judecătoria Salonta a fost obligată să dispună încetarea procesului împotriva bărbatului.