FOTO. Tupeul unor hoți din județ! Au blocat proprietarii în casă, apoi au venit cu mașina la furat
Doi indivizi din satul Porumbești au fost condamnați SĂPTĂMÂNA ACEASTA de către mnagistrații Judecătoriei Satu Mare la pedepse de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, respectiv la 10 luni de închisoare cu suspendare. Conform informațiilor PresaSM, cei doi indivizi, din satul Porumbești, au pătruns, prin distrugerea lacătului ce asigura uşa de acces, într-o pălincie din satul Porumbești, județul Satu Mare, de unde au sustras un cazan de cupru alimentar, cu capacitatea de 280 litri, și două capace pentru cazan, tot din cupru, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 lei, recuperat în integralitate.
Speriați de faptele lor, după un articol apărut în PresaSM, un localnic a găsit bunurile sustrase pe marginea unui drum extravilan din localitatea Porumbești (lângă Halta Porumbeşti). Păgubiții au precizat pentru PresaSM că au fost alertați de către o vecină, care le-a spus că un grup de indivizi au dat spargeri în vecini. Când au încercat să iasă din casă, aceștia au observat că hoții le-au blocat ușa de acces în casă. Au reușit să iasă din casă, într-un final, iar apoi s-au uitat în curte, ca să constate dacă li s-a furat ceva.
Audiați de polițiști și procurori, cei doi indivizi au recunoscut comiterea faptei, însă fiecare a arătat că celălalt a distrus lacătul de la uşa de acces cu toporul, precum şi zidăria din jurul cazanului, ulterior aceştia scoţând cazanul şi cele două capace pe un drum extravilan din apropriere.
Potrivit procesului-verbal de reconstituire rezultă că în timp ce unul dintre hoți a stat în faţa uşii de acces în pălincărie, cel de-al doilea s-a îndreptat spre uşă cu un topor şi a distrus lacătul ce o asigura. Ulterior, a luat cele două capace ale cazanului şi le-a scos lângă uşa de acces. În continuare, inculpaţii au distrus cu toporul cuptorul de cărămidă în care era zidit cazanul de cupru, au luat cazanul şi l-au scos lângă capace. După care au ridicat împreună cazanul şi l-au transportat la o distanţă de aproximativ 70 de metri înspre câmp. Acelaşi lucru au făcut şi cu capacele de cupru.