FOTO. Trei zugravi și un șofer au păcălit un lanț de magazine, inclusiv din Satu Mare, cu sute de mii de lei
Trei zugravi și un șofer sunt acuzați că au reuşit să deconteze bonuri false de garanţie în valoare de 300 de mii de lei. S-au folosit de sistemul de garanţie returnare pentru ambalaje. Ținta lor a fost un lanț de magazine alimentare, iar când au terminat cu cele din Capitală, și-au mutat operațiunea în alte orașe. Inclusiv Satu Mare se află pe lista cu magazine trase în piept de cei patru români, care au încercat să aplice aceeași schemă și în Germania.
Astăzi, 24 septembrie 2024, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Cercetările vizează mai multe persoane care, în perioada iulie – septembrie 2024, ar fi decontat la un lanț de magazine de retail alimentar, în mod ilegal, vouchere SGR (sistem de garanție–returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile) cu serii unice / coduri de bare unice / aceleași coduri QR, vouchere ce ar fi fost imitate prin multiplicare, inducând în eroare casierii magazinelor în cauză, întrucât ar fi prezentat aceleași elemente de identificare cu cele originale, cu scopul obținerii frauduloase de sume de bani.
În conformitate cu legislația în vigoare, toți comercianții au obligația de a încasa de la clienți garanția aferentă produselor care utilizează ambalaje SGR, precum și organizarea unor puncte de returnare a ambalajelor SGR și restituirea valorii garanției ambalajelor returnate de către consumatori, indiferent de locul achiziționării produselor în ambalaje SGR.
Valoarea garanției este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali, fie prin voucher pe care aceștia, în cadrul aceluiași comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl pot preschimba în numerar sau îl pot utiliza la efectuarea cumpărăturilor.
Prejudiciul reclamat de către agentul economic care a decontat voucherele falsificate este de aproximativ 300.000 de lei, urmând a fi stabilită participația fiecărei persoane cercetate la cauzarea acestuia și răspunderea penală individuală.
Potrivit jurnaliștilor de la Observator, patru persoane sunt în atenția anchetatorilor. Este vorba despre trei zugravi și un șofer care ar fi păcălit mai multe magazine din Capitală, dar și din Deva, Caracal, Satu Mare, Cluj și Vâlcea. În total, au intrat în peste 300 de magazine. Au vrut să păcălească si sistemul din Germania, unde pentru fiecare sticlă returnată se acordă 25 de cenţi, echivalentul a 1,27 lei. Acolo însă, sistemul este bine pus la punct și recunoaște bonurile folosite.