FOTO/VIDEO. Ce spun pompierii despre incendiul izbucnit după accident, în municipiul Satu Mare
Astăzi, 17 septembrie a.c., în jurul orei 19:40, ISU Satu Mare a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la un autoturism, izbucnit în urma unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare, strada Careiului. Vă reamintim, incendiul a izbucnit în urma unei duble coliziuni cu o mașină condusă regulamentar, care se afla în fața autoturismului Dacia. În plus, șoferul mașinii avariate de incendiu a băut bine înainte de a se urca la volan, cel puțin așa arată rezultatele etilotestului.
La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, încadrate de 11 pompieri din Detașamentul Satu Mare.
La sosirea forțelor profesioniste la locul intervenției, acestea au constatat că incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor cu posibilitate de propagare la habitaclu. S-a intervenit de urgență pentru limitarea propagării și lichidarea incendiului.
În urma acestuia au ars elementele combustibile ale motorului.
Din fericire nu au existat victime iar persoanele implicate în evenimentul rutier au refuzat transportul la unitatea medicală.