FOTO/VIDEO. Incendiu masiv din județul vecin a fost localizat. Flăcările au afectat peste 500 de hectare, o hală și șase anexe
Pe întreg parcursul nopții, pompierii salvatori maramureșeni au continuat misiunile de localizare și stingere a focarului și de eliminare a pericolului de propagare și extindere a acestuia. Peste 290 de pompieri au intervenit, după ce incendiul a scăpat de sub control și amenința trei localități din Maramureș. Până la această oră, bilanțul arată că au fost afectate peste 500 de hectare și au ars o hală și șase anexe. Persoanele evacuate s-au putut reîntoarce la domicilii.
Salvatorii continuă misiunile specifice de lichidare a unor mici porțiuni unde mai există vegetație arsă, iar în această dimineață, pericolul de extindere a fost eliminat, au anunțat cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit jurnalistului Vasile Dale, patru pompieri au fost răniți în urma misiunilor de ieri. Trei dintre aceștia ar fi suferit răni la nivelul membrelor inferioare, după ce bocancii s-au încins din cauza temperaturilor înalte emise de incendiu. Un al partulea pompieri a suferit o ușoară intoxicație cu fum. Toți cei patru au primit îngrijiri medicale și s-au reîntors în prima linie, mai precizează jurnalistul.
De asemena, persoanele evacuate preventiv s-au întors la locuințele lor. Totodată, în urma situației generate de incendiile din județul Maramureș, unde și 6 anexe și un garaj au fost afectate, precizăm că la acest moment nu se impune ajutor de urgență pentru populație.
Reamintim că peste 290 de pompieri și alte forțe aflate în sprijin, în număr de peste 100 de persoane (MAI – poliție, jandarmerie, MAPN – 2 aeronave Spartan, Salvamont, Ocolul Silvic, Aeroclubul teritorial, operator privat) au conlucrat eficient în scopul eliminării riscului de propagare și extindere a incendiului la comunități. Inclusiv pompieri din Satu Mare au fost chemați în ajutor pentru a putea stăpâni flăcările.
Într-o intervenție la Digi24, în această dimineață, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a preciat că situația este sub control, iar primul bilanț arată că au fost afectate peste 500 de hectare, o hală și două anexe. În ceea ce privește cauza incendiului, acesta a precizat că va fi foarte greu de stabilit de la ce a pornit incendiul.
Situatia este sub control, doar fumegă în unele zone, se lucrează direct pentru eliminarea lor. Incendiul este localizat, urmând a fi lichidat. Peste 500 de hectare sunt afectate și șapte imobile, o hală și șase anexe”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.