SONDAJ. Ce spun sătmărenii despre costul parcării cu plată. Mult sau puțin?!
PresaSM vă prezintă un sondaj realizat în rândul locuitorilor municipiului Satu Mare, prin care aceștia sunt invitați să își exprime părerea cu privire la costul parcărilor cu plată. Deși majoritatea susține că prețul este unul ridicat, există și sătmăreni care consideră că prețul este unul scăzut.
Concret, în ceea ce privește costul parcărilor, majoritatea respondenților consideră că prețul este scump (50,1%), 10,6% îl consideră foarte scump, în timp ce 19,3% îl consideră ieftin.
În municipiul Satu Mare se regăsește un număr total de 10.613 locuri de parcare publice, dintre care circa 3.000 sunt parcări publice cu plată. Principala problemă a infrastructurii de parcări publice o reprezintă numărul insuficient raportat la cererea existentă. Alte probleme identificate sunt lipsa locurilor de parcare din zona centrală, care este principala zonă de destinație a locuitorilor, precum și lipsa locurilor de parcare pentru vizitatori.
Parcarea în municipiul Satu Mare se poate realiza prin accesul la parcometru sau prin intermediul aplicației TPARK. Parcarea este obligatorie de luni până vineri în intervalul orar 08:00-17:00, iar sâmbăta și duminica parcarea este gratuită. Tariful este de 1 euro/oră în zona A și 0,50 euro/oră în zona B.
Este important de precizat că se urmărește reducerea gradului de motorizare în zona centrală, eliminarea parcărilor de pe străzi și integrarea parcărilor multietajate în zonele de interes, cum ar fi zona Kogălniceanu și zona Decebal. În același timp, se dorește acordarea unei atenții sporite mobilității nemotorizate prin prioritizarea traseelor pietonale, valorificarea spațiilor publice, deschiderea grădinilor și curților interioare către locuitori și punerea în valoare a elementelor naturale din zonă.
Nu sunt destule!!!
View CommentLa ce bun că sunt ieftine parcarile dacă nu găsesc nici un loc? Trebuie să mă invart jumate de oră pana gasesc un loc și îngreunăm traficul din această cauză. Se tot promit acele parcari, dar de fapt sunt tot mia puține pe zi ce trece, ba o zonă pietonală, ba un interzis parcarea/oprirea…