A testat vigilența frontieriștilor sătmăreni. Acum, bărbatul din Arad are dosar penal
Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat care atestă ITP-ul, fiind fals.
Azi, 15 august a.c., în jurul orei 4.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, domiciliat pe raza județului Arad. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria.
„Cu ocazia formalităților de control, șoferul a prezentat colegilor noștri și actele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că documentul care atestă inspecția tehnică periodică, nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total”, spun polițiștii de frontieră.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.