FOTO. A început construirea Academiei de Fotbal din Satu Mare. Un complex sportiv uriaș
Planul construirii Academiei de Fotbal Partium în municipiul Satu Mare a intrat în linie dreaptă. Acum au loc lucrările de decopertare a terenului. Este vorba despre înființarea unui centru de antrenament, pregătire și de formare pe o suprafață de aproape 9 hectare, aflată în proprietatea CLUB SPORTIV ACADEMIA PARTIUM.
Conform informațiilor PresaSM, academia de fotbal va avea o capacitate de circa 120 de persoane, inclusiv personal angajat și se vor ridica clădir cu diferite funcțiuni, se vor amenaja terenuri de sport în aer liber, atât cu gazon natural cât și cu gazon artificial.
Valoarea investitiei este de aproximativ 800.000 euro. Perioada de implementare propusă este de 24 luni de la data obținerii Autorizației de Construire. Se vor construi terenuri de sport pe o suprafață de 37.772 metri pătrați, pe strada Gorunului din municipiul Satu Mare.
Lista investițiilor, obținută de PresaSM:
- 1 teren central, cu gazon natural, amenajat pentru meciuri juniori de clasa I, care va respecta reglementările UEFA/Federației Române de Fotbal
- 2 terenuri mari cu gazon natural si artificial, de dimensiuni: 115×74 m
- 1 teren mare cu gazon sintetic, de dimensiuni 115×74 m
- 1 teren sintetic (40×60 m), într-o hală încălzită, unde este necesară amenajarea vestiarelor și a grupurilor sanitare pe sexe și o magazie pentru articole sportive
- 2 terenuri de fotbal cu piciorul (labtenis)
- spațiu verde pentru antrenamente, de dimensiuni maxime posibile, din suprafețele verzi libere, dotat cu sistem de irigare, drenaj și plasă pentru mingi
- 2 terenuri mici, acoperite cu gazon sintetic, împrejmuite cu panouri, iar deasupra terenurilor cu sistem de sârmă pentru deplasarea mizelor pe șină
- Bandă de siguranță în jurul fiecărui teren, de lățimi reglementate conform cerințelor Federației Române de Fotbal
- Fiecare teren va fi dotat cu sistem de supraveghere video, în vederea înregistrării/analizării antrenamentelor și a meciurilor
- Fiecare teren va fi dotat cu sistem de sonorizare
- Terenul central va fi dotat cu un panou LED, iar celelalte vor fi dotate cu tablouri pentru indicarea rezultatelor
- Fiecare teren va fi dotat cu iluminat și cu drenaj/canalizare
- Se vor amenaja tribune în apropierea terenului central, cu o capacitate de 500 persoane, din care 300 de locuri vor fi pe scaune, iar 200 de locuri în picioare (în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal), care vor fi dublate pe partea din spate spre terenul mare sintetic, cu un set de tribune pentru 100 de persoane.
- Amenajarea a două rezervoare pentru stocarea apelor pluviale și apelor pentru stingerea incendiilor
- Construirea unei clădiri care va adăposti utilajele de întreținere pentru întreaga incintă
- 1 magazie pentru depozitarea articolelor sportive în apropierea terenurilor cu gazon natural în partea sudică a zonei studiate
cat timp copii nu vor fi obligati sa foloseasca doar limba maghiara si sa semneze obligatoriu contract cu echipe ce le propun cei de la academie, nu ar trebui sa fie nici o problema.
View CommentDar stim ca si la gradinitele sponsorizate astfel tot exista obligativitatea limbii cel putin…
Discriminare… ce sa mai zic.
Mda, si ne miram de ce nu lupta nimeni pentru strandul municipal!
View Comment