FOTO. Incendiu la marginea unei localități din județul Satu Mare. Avertismentul pompierilor
Astăzi, în jurul orei 15.00, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată în localitatea Boinești s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 80 ari.
Pompierii sătmăreni aduc la cunoștință că arderea vegetației uscate este strict interzisă! Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA.
Reamintim faptul că, arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile constituie contravenții și se poate sancționa de către inspectorii de prevenire, cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.