FOTO. Accident teribil în județul Satu Mare. Șofer în stop cardiorespirator
Accident foarte grav în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, vorbim despre un accident rutier produs astăzi, în jurul orei 13.20, pe raza comunei Bârsău, județul Satu Mare. Un bărbat, aflat la volanul unui autoturism decapotabil, a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor. Conducătorul auto, care se afla singur în mașină, a fost aruncat din habitaclu.
În urma impactului a fost rănit foarte grav, fiind inconștient, fără semne vitale. Echipajele medicale ajunse la fața locului au început manevrele de resuscitare asupra victimei.
Potrivit datelor PresaSM, o asistentă medicală care se afla în trecere a intervenit pe loc până când la fața locului au ajuns echipajele medicale de urgență. Au intervenit și pompierii militari de la Secția Fărcașa, din județul Maramureș.
Polițiștii au demarat deja primele cercetări la fața locului pentru a stabili, în funcție de urme, dinamica producerii accidentului. Polițiștii mai încearcă să stea de vorbă și cu eventualii martori oculari.
Știre în curs de actualizare…
ACTUALIZARE, ora 14.45: Victima este medicul de familie din comuna Bârsău. DETALII, în link-ul de mai jos
ACTUALIZARE, ora 16.00: Victima a decedat, din păcate! Detalii, în link-ul de mai jos