Dorel Coica infirmă zvonurile că și-ar retrage CANDIDATURA la Primăria Satu Mare
Primarul municipiului Satu Mare și candidat al PSD pentru încă patru ani în fruntea municipiului reședință de județ, Dorel Coica, a dorit să infirme zvonurile potrivit cărora s-ar retrage din cursa electorală.
Anumite persoane cu funcții de conducere în formațiuni politice din județ ar fi plasat informații că actualul edil șef ar urma să se retragă din motive de sănătate.
Dorel Coica a fost cât se poate de ferm pe poziții, negând cu vehemență aceste informații. Mai mult, candidatura ar urma să fie depusă oficial chiar în această săptămână.
”Eu îi anunț pe sătmăreni că eu sunt candidatul PSD-ului, rămân în continuare și voi merge până la capăt. (…) Nu plecați urechea la ce se spune. Am avut o problemă. În concediu am umblat desculț și am călcat într-o sticlă. Acesta a fost ghinionul meu și neșansa mea. Dar, încă o dată, creierul îmi funcționează extrem de bine, mintea la fel”, a spus primarul Dorel Coica.