Se întâmplă în România. Două polițiste, prinse în flagrant în timp ce vindeau alcool confiscat
Opt persoane, printre care două poliţiste de la IPJ Suceava, au fost reţinute pentru 24 de ore în urma unui flagrant organizat de procurori. Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava, cele două făceau parte dintr-o comisie care avea ca scop distrugerea unor bunuri din camera de corpuri delicte. Procurorii spun că ar fi vândut alcool către persoane de încredere.
Agentele, împreună cu doi angajaţi de la finanţe şi unul de la garda de Mediu, au tranformat job-ul la stat într-o afacere clandestină privată.
Potrivit anchetatorilor care i-au prins în flagrant, poliţistele şi ceilalţi funcţionari ai statului făceau parte dintr-o comisie care aviza distrugerea produsului contrafăcut.
Avizarea se făcea doar pe hârtie, pentru că, în realitate, băutura era furată din camera de corpuri delicte a poliţiei şi pusă în vânzare.