FOTO. Cursă epică pe Someș, finalizată cu succes. Celebrul înotător Avram Iancu a trecut prin Satu Mare
Celebrului înotător român, Avram Iancu, a dus la bun sfârșit o cursă epică pe Someș. Pentru a atrage atenția asupra necesității protejării râului, înotătorul a deci să înoate ultimii 100 de kilometri ai Someșului, până la ieșirea acestuia din țară. În cursul zilei de ieri, Avram Iancu a trecut și prin municipiul Satu Mare.
Trei zile de efort susținut și peste 27 de ore de înot. Așa arată cursa epică pe Someș la care s-a angajat înotătorul Avram Iancu. Sportivul a dorit astfel să atragă atenția asupra necesității protejării râului.
„Misiune îndeplinită. După 3 zile de efort susținut, în care am înotat 27 de ore și 15 minute, am reușit să ajung la destinația finală, împreună cu temerara echipă de vâslași, în frunte cu profesorul Horea Nașcu, coordonatorul flotilei inedite”, a precizat sportivul pe pagina sa de socializare, acolo unde a documentat întreaga aventură pe Someș.
Iar Avram Iancu nu a fost singur. Cei de la Asociația Pe Ape au pornit din Dej, cu ambarcațiunile, tot pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la poluarea de pe Someș. Cele două echipe s-au întâlnit la Dara, acolo unde Someșul părăsește teritoriul țării noastre.
„Încă de la intrarea în Satu Mare, am fost întâmpinați de domnul Florian Sălăjeanu și de soția acestuia, care ne-au primit cu apă rece, ciocolată, cafele și multe altele. La podul Decebal din Satu Mare m-a așteptat înotătorul Daniel Graner, jandarm și om al locului. Ceruse permisiunea de a înota alături de mine și de echipă. Evident că am acceptat cu bucurie solicitarea acestuia, legându-se o prietenie pe viață. Împreună am înotat și mărșăluit traversând Satu Mare. A făcut și treabă de ghid: „uite aici e clădirea Consiliului Județean”, „uite aici se deversează apele menajere”, „hai pe stânga” etc.Pescarii de pe mal, nu doar în această ultimă zi, m-au folosit pe post de sonar. Cum mă vedeau, mă întrebau cât de adâncă e apa în locul în care mă aflam. După 8 ore de efort efectiv, ajungem în localitatea Dara, ultima așezare românească înaintea frontierei cu Ungaria. După 9 zile de efort al vâslașilor (venind de la Dej) și după 3 zile de înot pentru mine, venind de la Fărcașa”, a povestit Avram Iancu despre aventura sa pe Someș în municipiul Satu Mare.
sursa foto: Avram Iancu/Facebook
Pe malul stâng al Someșului, imediat după pasarela pietonală, există o deversare de apă menajeră permanentă (cel mai probabil de la Mall) care aduce în apa Someșului mizerie, șervețele umede care nu se descompun și mirosuri grele! Aviz autorităților de resort… Sper că însoțitorii domnului Avram Iancu l-au condus pe lângă malul opus…
View Comment