FOTO/VIDEO. Furtunile de ieri au făcut victime în județul vecin. Un bărbat a murit, altul a ajuns la spital
Furtuna de ieri a făcut ravagii în județul vecin, iar pagubele nu au fost doar materiale. La Ocna Șugatag, o persoană a murit după ce a fost lovită de fulger, în timp ce Sighetu Marmației, un bărbat a ajuns la spital rănit de o prelată luată pur și simplu pe sus de vântul puternic.
Furtunile de ieri au făcut prăpăd în mai multe localități din județul vecin. Din păcate, bilanțul include și victime. Pe raza unității administrative-teritoriale Ocna Șugatag, în zona montană, un cetățean aflat la pășunat a fost fulgerat. Din păcate, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care s-a deplasat la fața locului a constatat decesul persoanei.
În Municipiul Sighetu Marmației rafalele puternice de vânt au prăbușit o prelată, iar aceasta a surprins și rănit în cădere o persoană. Echipajul de prim ajutor al pompierilor militari s-a deplasat în zonă. Persoanei i-a fost acordat ajutorul medical de urgență, după care a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații medicale. Persoana este în afara oricărui pericol.
Potrivit bilanțului făcut de Instituția Prefectului din județul vecin, peste 7.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, cu 20 de comune care au rămas total sau parțial fără curent. Acoperișuri de case sau blocuri au fost luate de vânt, mai multe mașini au fost distruse în timp ce drumuri au fost acoperite de aluviuni sau blocate de copaci.
Au fost afectate de rafalele de vânt, care au atins viteza 70-80 km/h mai multe acoperișuri în localitățile Sighetu Marmației, Budești, Șișești, Cavnic, Rona de Sus și Petrova. Pompierii militari au degajat zonele afectate de elementele de construcție.
La Văleni, comuna Călineşti vijelia a doborât la pâmânt o pădure falnică de brad. Pădurea este proprietatea privată a celebrei cântărețe de muzică populară moroșenească Maria Nemeș.
S-au depășit pragurile de precipitații la stațiile hidrometrice Cavnic, Vadu Izei, Strâmtura, Ferești, Sighetu Marmației, Copalnic. La Cavnic și Copalnic a căzut grindină.
Dispeceratul ISU Maramureș a primit 32 de apeluiri, iar pompierii militari s-au deplasat și au degajat 14 arbori prăbușiți de vijelie.
sursa foto: Sorin Hotea/Facebook