Municipiul Satu Mare a PIERDUT procesul pentru Piața de Vechituri. Primarul spune că totul este sub control
În urma unei decizii definitive și irevocabile a instanțelor judecătorești, municipiul Satu Mare a pierdut terenul de sub Piața de Vechituri. Terenul a revenit, după un proces îndelungat, urmașilor foștilor proprietari. Primăria Satu Mare încă nu a fost anunțată, în mod oficial, despre acest aspect.
Primarul Dorel Coica spune că proprietarii vor fi, cel mai probabil, despăgubiți de către statul român, iar terenul va rămâne în patrimoniul municipiului Satu Mare. Cu atât mai mult, Piața va rămâne deschisă și ar urma să fie reabilitată.
”Am fost anunțați doar verbal de un avocat vizavi de acest aspect. Așteptăm să vedem hârtiile, comunicările oficiale”, a spus primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.
Tocmai acesta este și unul dintre motivele pentru care administrația locală nu a demarat un proces mai amplu de reabilitare a Pieței de vechituri. Primăria Satu Mare a făcut în luna martie o serie de lucrări la tarabele din piață. Lucrările au constat în schimbarea tăblăriei de pe mese, s-au reparat acoperișurile, respectiv jgheaburile și burlanele tarabelor.