Începe Bacalaureatul! Sute de tineri din Satu Mare își încearcă din nou șansa anul acesta
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare ne oferă primele date privind desfășurarea examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024. Numărul de candidați înscriși la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024 este de 1887, dintre care 1667 din promoția curentă, 220 din promoțiile anterioare.
Au fost deschise un număr de 29 de centre în care au fost înscriși candidații la examenul de bacalaureat. De asemenea, există un număr de 24 de centre de competențe unde se desfășoară probele A), B), C) și D) la examenul de bacalaureat.
Din totalul candidaților înscriși la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024:
- la proba A) participă 1681 de candidați;
- la proba B) participă 418 de candidați;
- la proba C) participă 1259 de candidați;
- la proba D) participă 1261 de candidați.
Numărul centrelor de examen unde se desfășoară proba E), adică probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2024: 6 centre. Există un centru zonal de evaluare în cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, cu trei puncte de lucru.
Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 – 27 iunie.
Probele se vor desfășura după următorul calendar:
- 17 – 19 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]
- 19 – 20 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]
- 19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor digitale [proba D]
- 25 – 27 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională [proba C].
Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).
În aceeași manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.
În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.