Pericol de inundații la Satu Mare. Avertizarea transmisă de hidrologi
Hidrologii au emis în această dimineață o avertizare Cod galben de inundații valabilă pentru mai multe cursuri de ape din județul Satu Mare. Vă reamintim, județul nostru se află sub Cod portocaliu de vreme rea emis în această dimineață de cei de la ANM.
Avertizarea de tip Cod galben este valabilă în intervalul 10.06.2024 ora 12:00 – 11.06.2024 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, precizează hidrologii.
Hidrologii avertizează că în intervalul menționat, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.