AVERTIZARE de vreme severă în județul Satu Mare. Posibil grindină de mari și medii dimensiuni
Specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au remis o avertizare de tipul COD PORTOCALIU de vreme severă pentru județul Satu Mare. Meteorologii anunță că există riscul pentru vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale. Izolat s-ar putea acumula peste 50 l/metru pătrat.
CODUL PORTOCALIU are interval de valabilitate: 10 iunie, ora 15.00 – 10 iunie, ora 23.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată. În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.